Kindred Group - rezultate satisfăcătoare ale campaniei globale dedicată Jocului Responsabil la cazino

Publicat la: 25 Apr 2024

Din dorința de a-și respecta angajamentul ferm de a reduce la zero veniturile încasate de la jucătorii cu risc ridicat, Kindred Group, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc online la nivel global, continuă să comunice transparent cu privire la evoluția campaniei sale pentru joc responsabil.

Prezentă inclusiv pe piața românească, unde operează platformele licențiate ONJN (L1160657W000330, 18+) Unibet și Vlad Cazino, compania a publicat recent noi date cu privire la evoluția acestor venituri din jocuri de noroc cu impact nedorit.

În primul trimestru fiscal din anul 2024 (perioadă de 90 de zile între 19 decembrie 2023 și 18 martie 2024), Kindred Group a înregistrat o ușoară creștere a veniturilor de la jucătorii cu risc ridicat comparativ cu ultimul trimestru din 2023, dar se observă în același timp o scădere în raport cu perioada similară de anul trecut (T1, 2023). Astfel, în T1, 2024, grupul Kindred a ajuns la 3,2% venituri de acest gen, față de 3,1% cu un trimestru în urmă și 3,3% în primul trimestru al anului precedent.

"Continuăm să observăm o fluctuație a cotei noastre din veniturile de la jucătorii cu risc ridicat, de la un trimestru la altul. Lucrăm îndeaproape cu toate echipele din companie pentru a sprijini clienții către o experiență de jocuri de noroc etică și corectă din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, este încurajator să vedem că datele s-au îmbunătățit constant din anul 2020. O tendință similară poate fi observată în ceea ce privește efectul comportamentului de joc mai sănătos după intervenții. Acest lucru ne spune două lucruri: munca noastră dă roade, dar trebuie să continuăm eforturile pentru a propulsa o progresie durabilă", spune Alexander Westrell, Director de Comunicații la Kindred Group.

Compania acționează prin mai multe mijloace pentru a îmbunătăți impactul său în societate, iar schimbarea pozitivă a comportamentului jucătorilor după intervenții este evidentă. Astfel, procentul de clienți detectați care au manifestat un comportament îmbunătățit după intervenții a fost de 87,1% (comparativ cu 87,4% în T4 2023 și 83,0% în T1 2023). Traiectoria evidențiază implicarea puternică a echipei Kindred Group pe toate piețele unde compania este prezentă, deci și în România. Rezultatele reflectă angajamentul continuu al operatorului de a promova schimbări pozitive în industrie.

Ce reprezintă jocul responsabil în categoria jocurilor de noroc

Atitudinea echilibrată a utilizatorilor de jocuri de noroc este esențială pentru experiența pozitivă a acestora. Jocul responsabil vizează un comportament fără excese în ceea ce privește timpul și resursele financiare alocate acestui tip de divertisment, online sau offline. Fie că este vorba despre sloturi, jocuri de masă de cazinou, pariuri sportive, poker, bingo, jocuri de loterie sau orice alte activități de timp gambling, este important ca tentația câștigurilor să nu afecteze acțiunea rațională a jucătorului. La finalul sesiunilor de joc, impactul nu va fi astfel negativ asupra vieții personale și profesionale a utilizatorilor de jocuri de noroc.

Instrumente utile în favoarea jocului responsabil

Operatori precum Kindred Group investesc în prezent pe de o parte în educarea publicului, prin transmiterea de mesaje de informare corectă, iar pe de altă parte în tehnologie care asigură sprijinirea unui comportament corespunzător pe platformele de jocuri de noroc online.

Astfel, utilizatorii au la dispoziție o serie de instrumente practice pentru a-și analiza singuri experiențele de gambling. Sunt avertizați despre timpul petrecut la jocuri de noroc și pot să apeleze la metode prin care își pot limita activitatea, ba chiar se pot auto-exclude, dacă pasiunea se transformă într-o activitate riscantă, cu efecte negative. În paralel, Kindred Group monitorizează acțiunile jucătorilor prin sisteme automate plus echipe gata să intervină oricând este necesar.

„A fost foarte încurajator să asist la discuțiile deschise și transparente de la conferința privind jocurile de noroc durabile de la Londra din 20 martie, unde cei cu experiență și-au împărtășit poveștile relevante. De asemenea, este evident că tehnologia avansează și va oferi mai multe oportunități de detectare și intervenție în viitor. Sperăm să vedem mai multe autorități de reglementare care se angajează alături de piață și experți, pentru a asigura o industrie mai avantajoasă pentru toată lumea”, a mai spus Alexander Westrell.

Kindred Group și angajamentul „Împreună spre 0%”

Încă din anul 2020, Kindred Group și-a anunțat angajamentul ambițios de a reduce la zero încasările provenite de la jucătorii vulnerabili. Începând cu anul 2021, compania a început să comunice despre cota sa din veniturile din jocurile de noroc dăunătoare și raportează aceste date și efectul de îmbunătățire după intervenții în fiecare trimestru. Aceasta este o parte esențială a activității Kindred Group în promovarea unui dialog real și transparent, deschizând calea către o industrie mai durabilă, punctează reprezentanții companiei.

Cu peste 30 milioane clienți în țări din întreaga lume, inclusiv SUA, Europa si Australia, Kindred Group acționează permanent în favoarea jocului responsabil, inclusiv în România. Chiar în acest an a fost consemnată o premieră în țara noastră: mesajul „Împreună spre 0%”, vizibil pe echipamentul de joc al formațiilor Glasgow Rangers și Middlesborough, a fost afișat și pe tricourile de joc ale echipelor din Superliga sponsorizate de Unibet - FC Botoșani și FC Hermannstadt.